Art & Events,  Lifestyle

A nation’s collective memory through art

Procession of the Sacrificed (original Cortegiul Sacrificaților) at the Memorial of the Victims of Communism and Anticommunist Resistance, Sighet, Romania

 

During my research for my dissertation I visited places steeped in Romanian history. Procession of the Sacrificed by Aurel Vlad caught my attention because of its rich meaning that goes back to the twentieth century. The artwork is displayed at the Memorial of the Victims of Communism and Anticommunist Resistance, a former prison for political prisoners during the years of Communism. The museum shares the story of many artists incarcerated there, as well as peasants, students, priests, journalists, and others who showed signs of resistance for the new political regime that came in power after the Second World War. On top of these excruciating stories of tortures and deaths, the museum allows visitors to go into the cells of some of the most influential opponents to the new regime.

Procession of the Sacrificed has become the emblem of the Memorial.[1] The sculptures made of wood were donated to the Memorial in 1997, the following year being casted on the exterior in bronze.[2] The work stands on its own in the yard of the former prison, adding context to and suggestions of its meaning.

 

This work is challenging, as it is representative of the suffering and torture of the prisoners. The eighteen figures are directed towards a wall by a figure without head. The wall was a place of execution, but it can also be a symbol of the regime which blocked horizons and people’s prospects for a better future. The figures are grotesque representations, with contorted gestures. The hand gestures and facial expressions denote desperation, pain, and realisation of their prospects – the wall – an end to their hopes and lives. I believe the wall could also represent the lost creativity and individuality. The figures do not retain any distinctive characteristics other than their desperate gestures. This could signify the forced unity and collectivity/collectivisation and the lost identity of the people.

 

The Expressionist sculpture transposes a feeling of anxiety on the viewer.[1] Through its representation of the figures, Vlad enters a metaphorical dimension. The oversized hands of the figures, the commander without head, the exaggerated hand gestures, are all representative of metaphors. Vlad’s characters are former victims, who endured physical and psychological pain.[2] His figures do not have names, or further explanations, however, the entire Memorial and its museum explains the history of the time. By being placed in context, the artwork speaks for itself. Or so I thought.

During my visit there, a child went in front of the statues and aimed her toy pistol towards them. Her mother laughed. The irony is that that is indeed what was happening to the people these figures represent – persecution, torture and murder. Does this mean the Memorial does not get its message through to a younger audience? Does this mean that even with such a powerful work, its meaning can be lost through generations?

Viewing Aurel Vlad’s work was for me an intense experience. Its location as well as the grotesque figures and their gestures was meaningful in the context of the Memorial. The Procession of the Sacrificed awakens local history, political damnation and the death of arts and liberty of expression of Romanian people.[1] The abusive attacks against liberty and artistic expression are all present in this sculpture, which shows the power of an artwork to express collective memory and history.

 

Memoria colectivă a unei nații evocată în artă

 

Cortegiul Sacrificaților la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei în Sighet, România

În timpul cercertării mele făcute pentru lucrarea de dizertație am vizitat locuri pline de istorie. Cortegiul Sacrificaților de Aurel Vlad mi-a atras atenția datorită semnificației sale ce călătorește în timp până în secolul trecut, în secolul al XX-lea. Opera de artă este expusă la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, o fostă închisoare a deținuților politici din perioada comunistă. Muzeul aduce în lumină povestea numeroșilor artiști încarcerați în închisoare, precum și a sătenilor, a studenților, a preoților, jurnaliștilor și a altor persoane care au dat semne de rezistență împotriva noului regim politic ajuns la putere după al Doilea Război Mondial. Pe lângă aceste povesti sfâșietoare ale torturilor și a omorurilor, muzeul dă ocazia vizitatorilor de a vedea celulele unora dintre cei mai influenți oponenți ai regimului.

Cortegiul Sacrificaților a devenit emblema memorialului.[2]  Sculpturile facute din lemn au fost donate memorialului în 1997, urmând ca in 1998 sa fie turnate în bronz.[3] Opera de artă este expusă în fosta curte a închisorii, locația dând context lucrării și sugerându-i semnificația.

Lucrarea este provocatoare, fiind reprezentativă pentru suferința și toturile îndurate de prizioneri. Cele optsprezece sculpturi reprezentând oameni sunt direcționate spre un zid de către un personaj fără cap. De-a lungul timpului zidul a fost un loc al execuției, însă este și un simbol al regimului politic care bloca orizonturile și speranța oamenilor spre un viitor mai bun. Personajele sunt niste reprezentații grotești cu gesturi contorisonate. Miscările brațelor și expresiile faciale denotă disperare, durere și realizarea a ceea ce urmează – zidul – finalul speranțelor și a vieților acestora. Sunt de părere ca zidul poate reprezenta și o creativitate și individualitate pierdută. Personajele nu au nicio caracteristică distinctivă înafară de gesturile lor disperate. Aceasta ar putea induce ideea de unitate și colectivitate/colectivizare fortață, identitatea oamenilor fiind pierdută.

Sculpturile expresioniste denotă un sentiment de anxietate privitorului.[4] Prin reprezentația personajelor, Vlad intră într-o dimensiune metaforică. Exagerarea dimnesiunii mâinilor, comandantul fără cap și gesturile disperate sunt toate elemente metaforice. Personajele create de Vlad sunt victime care au îndurat chinuri psihice și fizice.[5] Aceste personaje nu au nume și nu prezintă niciun fel de explicație adițională, însă întregul memorial și muzeu explică istoria timpului respectiv. Fiind plasată și într-un context, anume curtea închisorii, lucrarea de artă vorbește de la sine. Cel putin așa am crezut eu.

În timpul vizitei mele, un copil a mers în fața statuilor și a îndreptat pisotulul ei de jucărie spre ele. Mama ei a râs. Ironia este faptul ca exact asta li se întampla persoanelor reprezentate – persecutare, tortură și crimă. Oare înseamnă asta că memorialul nu își transmite mesajul într-un mod eficient unei generații tinere? Oare înseamnă asta ca până și o lucrare atat de semnificativă și contextuală își poate pierde însemnătatea din generație în generație?

Pentru mine, vederea operei lui Aurel Vlad a fost o experiență intensă. Locația acesteia și personajele grotești cu gesturile lor primesc un simbolism puternic în contextul memorialului. Cortegiul Sacrificaților trezește istoria locală și reamintește de damnarea politică și lipsa libertății a românilor din acele timpuri.[6] Atacul abuziv asupra libertătii de exprimare artistica și individuală este reprezentat prin această lucrare, arătând astfel puterea unei opere de artă de a relata istorie și memorie colectivă.

 

 

 

[1] http://artindex.ro/2014/01/01/cortegiul-sacrificatilor-de-aurel-vlad-sau-de-ce-priveste-omul-in-sus/

[2] http://www.memorialsighet.ro/cortegiul-sacrificatilor/

[3] Ibid

[4] http://anaidart.ro/en/artisti/aurel-vlad/

[5] Ibid.

[6] http://artindex.ro/2014/01/01/cortegiul-sacrificatilor-de-aurel-vlad-sau-de-ce-priveste-omul-in-sus/

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.